Weekend prelungit de ski

December 5, 2012 at 12:46 am | Posted in 2013, CupaMondiala, Povestiri despre Schi | 8 Comments
Tags:

WE_LOGOVineri, sambata si duminica am avut curse de Cupa Mondiala, iar luni am vazut We: A Collection of Individuals.
In Circul Alb nimic nou sub soare. Cel putin asta am putea spune dupa weekendul acesta, cu Lindsey Vonn si Ted Ligety mereu in frunte. Ar fi de fapt o multime de comentarii fine, despre setupul italienilor care au castigat cam neasteptat vreo doua curse, dar si despre cel al austriecilor, care tot in mod neasteptat nu au castigat, sau despre Hirscher, care a aratat mai bine chiar ca Ligety, desi tot cu ceasul de la gara a mancat bataie. Dar, poate, altadata.
La una dintre curse aproape am adormit:) Daca as fi patit la fel si la filmul de luni, care nu a excelat in poveste, ritm, punct culminant etc., as fi zis ca am imbatranit:) Totusi cred ca tonul molcom a fost de vina:(
Si, daca tot suntem la critica… inca ceva. De ani de zile tot aud greseli mai mari sau mai mici. Niciodata nu le-am urcat pe site pentru ca stiu cat de greu este sa comentezi. Cate greseli nu am facut si eu in cei 10 ani cat am fost la Eurosport:) Dar totusi, au trecut o multime de ani de cand comenteaza baietii astia:( Asa ca, poate ii ajuta, voi incerca sa documentez.
In cursele din weekend au fost multe, unele chiar tehnice. Motaind insa, nu imi amintesc decat vreo doua: un neamt care a cazut si “si-a incrucisat ligamentele”, si pe Aksel Lund Svindal, care a obtinut “decat” locul doi. Hope to Help!

8 Comments »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. Oh, Radu! Daca ar fi numai asta, promit ca l-as ierta. Cel care a comentat in Beaver Creek e Poponeci. In Lake Louise in acelasi weekend a fost Pelin si trebuie sa admit, ca desi in mod normal as avea cateva lucruri de cartit si acolo, comentariul lui Pelin e lux in comparatie cu al lui Poponeci.

    Problema cea mai grava este ca la o prima ascultare Poponeci pare mai bun. E mai dezinvolt, vorbeste liber si cine nu are dinainte informatiile, habar n-are ca peste 30% din lucrurile pe care le spune Poponeci sunt eronate. Asta este inadmisibil. As putea insira o gramada de lucruri, ca mi-a venit sa plang ascultandu-l. Dar fii atent aici. Ai remarcat si tu debutantul din echipa americana Marco Sullivan? Am fost blanda cu cele 30%, in sinea mea sunt convinsa ca sunt mai multe jumatate.😥

    Si ah, da. Marcel Hirscher nu e chiar asa de bun la slalom. Adica se pricepe si la proba asta, dar nu e chiar asa bun ca la urias. Sa nu mai spunem de faptul ca n-a castigat globul la urias, Ted il are si pe cel de anul trecut. Grrrrrrrrr! Daca il ascultam din Bucuresti pe cuvant ca mergeam in studio si il scoteam afara de acolo.

    • Pe aia cu Hirscher am auzit-o si eu :):):)

  2. Unde esti tu, Radu Savin? Mai greseai, dar aveai entuziasmul acela grozav. Si dragostea de schi si de schiori molipsitoare. Tare fain era.

    • Multumesc pt aprecieri🙂
      Unde sa fiu? In Tabere cu Suflet🙂 La curse ma uit mai mult pe partieee iar cand am timp mai dau o fuga sa ii vad pe baieti pe viu.

  3. mai mult de jumatate*

  4. Inca tin minte sentimentul bun de bucurie ce m-a incercat cand te-am auzit pentru prima oara. Wow, un comentariu priceput la romani, mi-am zis. Dar era mai mult decat atat, stim amandoi asta. Era un strop din sufletul tau acolo.🙂

    E bine ca inca are parte cineva de el. Pana la urma copiii si ce invata ei conteaza cel mai mult.

    • 🙂
      Daca vrei, putem reactualizam ideea ta cu comentariul live pe net. As mai pune suflet intr-un astfel de proiect.
      Dar incearca sa nu mai tragi toata spuza pe turta partiei. No ofence:)

  5. Eu acum nu pot mai mult decat fac deja. Probleme…
    Dar daca tu incepi ceva, sunt numai urechi.🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.
Entries and comments feeds.

%d bloggers like this: